Mânăstirea și Dorobanțu,
partenere într-un proiect european pentru dezvoltarea turismului durabil de-a lungul Dunării
„Fluviu și Călătorii: Turism Durabil de-a lungul Dunării”
„River & Ride: Sustainable Tourism Across The Danube”
Agenția regională de mediu Ruse (RIOSV) din Bulgaria, împreună cu comunele Mânăstirea și Dorobanțu din județul Călărași, România, se află în etapa finală de pregătire a proiectului ce se va implementa în parteneriat CN-19 ROBG00439 – R&R Danube, finanțat prin Programul Interreg România–Bulgaria, cu termen limită la 30.06.2026.
Cea de-a doua etapă de pregătirea a început după data de 26.02.2026, când a fost primită notificarea oficială din partea autorității de management a programului privind cele 11 proiecte care au fost aprobate pentru finanțare în cadrul Strategiei Teritoriale Integrate (STI). Proiectul R&R Danube a obținut cel mai mare punctaj și s-a clasat pe locul I.
Urmând obiectivul strategic al Strategiei Teritoriale Integrate (STI) – crearea condițiilor pentru dezvoltarea economică și a atractivitatea socială prin consolidarea turismului durabil, cu o puternică componentă de ciclism, împreună cu cele trei obiective specifice, proiectul va atinge indicatorii stabiliți și va genera următoarele rezultate finale:
• Realizarea unei infrastructură pentru ciclism, cu conectivitate de transport în regiunea transfrontalieră prin realizarea unei facilități de traversare a Dunării cu o ambarcațiune la Dorobanțu. Vor fi realizate piste noi pentru biciclete cu o lungime totală de 31,831 km, dintre care 21,596 km vor fi construiți în Bulgaria și 10,235 în comunele Mânăstirea și Dorobanțu.
• Infrastructura turistică va fi adecvată pentru toate categoriile de vârstă și tipurile de turiști. Aceasta va fi realizată într-o viziune inspirată de stilul Bauhaus folosind cât mai mult materiale naturale regenerabile.
În România, pistele de biciclete vor fi realizate în intravilanul comunelor Mânăstirea și Dorobanțu și între cele două comune de-a lungul lacului Mostiștea.
În Bulgaria, infrastructura va fi amplasată de-a lungul traseelor ciclistice de pe Dunăre, pe malurile vestic și estic ale lacului „Srebarna”, până la Muzeul de Istorie Naturală din Srebărna.
Vor fi amenajate zone de odihnă pentru bicicliști, zona de campare pentru rulote, vor fi amplasate indicatoare de informare și de circulație etc. Vor fi folosite inclusiv soluții inteligente bazate pe coduri QR, hărți interactive etc. cu informații despre natură. Istorie, cultură afaceri și altele.
Proiectul se dorește a fi un exemplu de bune practici în domeniul turismului durabil și al comportamentului responsabil în ariile protejate.